Senzațional! Cum altfel putem caracteriza o știre dacă a fost difuzată la două posturi TV, la oră de maximă audiență.

Cercopitecii specialiști în limbajul nearticulat cunoscut și sub numele de fenomenul cicalacichicea au fost învinși de Videanu. Merțanu’ nu mai are loc nici măcar pe contrasens, mâncați-aș, iar bemveu’ nu mai poate trece nici măcar pe culoarea lui de prioritate, adică roșu.

Priviți, vă rog, niște lecții de optimizare a traficului urban date de exponenții de marcă ai căntecului românesc. Dar luați o lămâie înainte.

 

 

Pentru posteritate, iată și versurile:

De mă vedeți la metrou, șa-lai-la-lai-la,
Nu-nseamnă c-am ajuns rău, șa-lai-la-lai-la,
Cu bemveu’ stau în trafic, șa-lai-la-lai-la,
Cu metrou’ e mai practic, șa-lai-la-lai-la.

Remarcați, vă rog, că acesta este un cântec de jale. Daca doriți să-l transformați în cântec de bucurie, înlocuiți genialul șa-lai-la-lai-la cu și megagenialul cica-laca-cichi-cea.

Remarcați, de asemenea, sfaturile comentatorului ProsTV, laitmotivul dușmanilor, omniprezent în cântecul neaoș românesc fiind evidențiat de acesta prin fraza “Măcar dacă stai blocat în trafic în limuzină, te invidiază lumea”.

Într-un cotidian destul de citit la Iași, însă obscur văzut de-aici din buricul bucureștean, a apărut o știre conform căreia unele cuvinte deocheate vor fi incluse în viitorul Dicționar al Limbii Române. Am dubii că ar trebui să le enumăr aici, din moment ce sunt convins că le cunoașteți și le folosiți în mod curent.

Vestea că moșii ăia decrepiți de prin Academia Română au decis la o bere să includă în dicționar aceste cuvinte a născut două tabere: cea a pudibonzilor prefăcuți și cea a entuziaștilor care confundă sindromul Tourette cu modul lor de exprimare. Exclud aici tabăra celor cărora reapariția acestor cuvinte în dicționar li se pare un gest firesc și deloc revoluționar.

Pretinși pudibonzi sunt oripilați la gândul că atunci când vor deschide dicționarul la litera P, vor întâlni negru pe alb, descrieri amănunțite a ceea ce se află în nădragi sau sub fustiță, de parcă aceste lucruri nu existau și în dicționarele precedente. În ultima ediție a DLR (din 1958), aceste cuvinte existau și erau la fel de folosite în limbajul curent ca și astăzi. Numai imbecilii comuniști au considerat că prezența diverselor denumiri ale organelor genitale în limba română, într-un dicționar, aduce grave atingeri educației tineretului utecist. Și de aceea le-au făcut dispărute din orice dicționar apărut ulterior. N-au reușit însă să provoace dispariția lor și din limba română vorbită. Dincolo de scabrozitatea construcțiilor lingvistice posibile folosind aceste cuvinte, existența mult blamată a acestor cuvinte nu poate fi negată, mai ales că avem denumiri de plante care le conțin. Aș aminti aici două dintre cele mai cunoscute: pizda țigăncii sau coaiele popii.

Tot pudibonzii aduc drept contra-argument lipsa din dicționarele altor limbi a acestor cuvinte. Greșit. Cuvintele populare, obscene sau vulgare care descriu diverse părți ale corpului sau acțiuni desfășurate cu ajutorul acestora sunt explicate foarte clar în dicționare prestigioase (exemple: fuck în Merriam-Webster’s Dictionary sau cul în diverse dicționare ale Academiei Franceze)

Cealaltă categorie are impresia că prezența cuvintelor respective în dicționar le dă dreptul de a le folosi în orice situație, indiferent de nivelul lor de vulgaritate. Am o veste proastă: dimpotrivă, e mai grav acum, orice avocat va putea demonstra foarte ușor că ai folosit cuvinte obscene sau vulgare din moment ce sunt marcate ca atare într-un dicționar oficial al limbii române.

Interesul acordat tupeului academicienilor de a reinclude aceste cuvinte într-un dicționar oficial vine, de fapt, din diferența dintre modul de folosire a cuvintelor obscene și vulgare în limba română și modul în care sunt acestea folosite în alte limbi de circulație. Dacă populația vorbitoare de limbă engleză nu are o imaginație debordantă atunci când înjură, limitându-se la expresii standard conținând cuvântul fuck, folosirea limbii române ca instrument de propagare a înjurăturii poate genera studii aprofundate în domeniu. Mi-aduc aminte că am citit un astfel de studiu unde banalul “Du-te-n pizda mătii” este interpretat ca o reducere la nimic a interlocutorului, un îndemn către întoarcerea la stadiul în care nu exiști.

Lingviștii încă se mai ceartă asupra etimologiei cuvintelor respective, însă cert este că aceste cuvinte fac parte de mult din tezaurul lingvistic românesc din moment ce se regăsesc și în celelalte dialecte locale (macedoromână, meglenoromână). Mai mult decât atât, orice import recent poate fi negat simplu deoarece majoritatea cuvintelor au echivalent fie în latina vulgară, fie în diverse limbi slavonice, iar asimilările recente s-au făcut, cronologic, din franceză, germană sau engleză.

Fiindcă am văzut că funcționează, a doua zi după ce am zis că îmi doresc cartea asta, am găsit-o în ciubote, hai să fac o încercare și cu Moș Crăciun, că are bani mai mulți:

Dragă Moș Crăciun,

Mulțumesc.

From R.
To: bpr@b.politiaromana.ro 
Subject: Înștiințare

 Domnule comandant,

 Subsemnatul R., posesor al permisului categoria B……, domiciliat acolo unde cred că puteți afla cu un minim efort (deși la câte bancuri circulă pe tema inteligenței polițiștilor, am niște dubii), declar că începând cu data de 5 decembrie 2007, în zona administrativă a Municipiului haosului București, nu voi mai respecta nicio regulă de circulație.

Menționez că, deși sunt un șofer care respectă regulile de circulație (iar apelez la inteligența nativă a polițistului, verificati și vă veți convinge), cu mici excepții privind viteza de circulație, observând că indiferent ce prostii ai face în traficul din acest oraș, polițiștii au alte treburi mai importante, am luat decizia de a mă descurca cum pot în trafic, deoarece am observat că cei care procedează în acest mod au o viață mult mai liniștită.

În consecință, îmi puteți trimite preventiv amenzile pentru următoarele contravenții, oricum vor ajunge la ghena de gunoi sau le voi folosi ca să nu mai arunc banii pe hârtie igienică:

• depășirea pe contransens a fraierilor care stau în coloană la semafor;
• ignorarea indicatoarelor de sens unic; îmi rezerv dreptul de a circula invers pe aceste străzi deoarece mașina mea e mai mare și mai impozantă;
• ignorarea semnalului de culoare roșie a semaforului, mai ales atunci după ce i-am depășit pe fraierii ăia de la primul punct. E mai puțin riscant așa, altfel ar trebui să mă înjur și să mă scuip cu dobitocii ăia care nu mă lasă să intru la loc în pole-position;
• ignorarea semnalelor polițiștilor aduși de prin colțurile țării care, atunci când i-am atenționat asupra unor neandertalieni care au încălcat flagrant regulile de circulație, răspunsul lor a fost “Și ce vrei să fac eu?”. Pentru conformitate, verificați vă rog cine a fost în intersecția Aerogării/DN1 în ziua de vineri, 31 noiembrie 2007 și în Piața Romană, în seara de marți, 4 decembrie 2007. Aceste două specimene mi-au oferit răspunsul de mai sus;
• blocarea tuturor intersecțiilor prin care trec, după principiul conform căruia, dacă eu n-am loc, nici fraierul de pe strada perpendiculară să nu treacă;
• hărțuirea pietonilor care au tupeul să circule pe trotuar atunci când eu mă grăbesc și nu mai e loc pe carosabil
• efectuarea manevrelor de întoarcere la stânga de pe prima bandă, iar a celor de întoarcere la dreapta de pe ultima bandă. Așa îi fac pe toți fraierii care stau și așteaptă regulamentar să se înscrie în direcția de mers.

Presupun că prin acest comportament, mă voi înscrie și eu în normalitate. În junglă, te comporți ca în junglă, altfel riști să mori, mai ales când cei care se ocupă cu paza junglei candidează la concursul de iepurași inocenți.

Să aveți o zi bună,

R.

Notă: acest mesaj este real și a fost trimis la adresa de mai sus cu date complete.

Deși opiniile au fost, în general, surprinzător pozitive, am primit ca răspuns la dejecțiile mele verbale și replici de genul “Ai prea mult timp liber”. Pe cârcotașii de serviciu, îi anunț că înregistrările în blog nu-mi răpesc din existența efemeră mai mult de 30 de minute. De obicei acest lucru se întâmplă dimineața la cafea sau în biblioteca personală unde se nasc idei geniale, cunoscută și sub numele de căcăstoare.

Pe cei care doresc să mă învețe cum ar trebui să îmi petrec eu timpul liber, îi anunț că mai desfășor o grămadă de alte activități păguboase: sunt implicat în niște proiecte open source, administrez moka niște forum-uri, ridic semidocția la rang de virtute completând informații pe wikipedia, mai fac câte o subtitrare la filme. Sunt atât de cretin încât mai citesc și câte o carte.

A propos de cărți, vreau și eu cadou cartea asta.

Normal, aș putea face niște lucruri mai interesante în timpul liber și atunci n-ar mai fi considerate timp pierdut: aș putea să mă îmbăt temeinic pe ritmuri de manele, aș putea să ies în oraș la cafeneaua Turabo cu un bemveu și o mimoză la braț, aș putea să merg în mall la shopping, aș putea îngroșa rândurile celor cărora le place să-și petreacă jumătate de week-end pe DN1 în drum spre stațiunile de real interes turistic de pe Valea Prahovei. Și pe net aș putea face lucruri mult mai utile: aș putea căuta filmulețe amuzante pe youtube, aș putea da și cerși comment-uri stupide pe hi5,  aș putea da mass-uri pe mess cu “Yahoo se închide”.

Salvați-mă, sunt anormal.

 Înainte de toate, dați-mi voie să aduc veștile proaste, mai ales pentru cei supărați tare că în acest an Ziua Națională a căzut sâmbăta: tragedie, la anul, 1 Decembrie va pica duminica. Deci nici la anul, nu veți avea ocazia să folosiți Ziua României ca pretext al activității specifice românilor: să chiuliți de la muncă.

Să vedem acum ce a făcut românul neaoș de Ziua Națională. Păi în primul rând, s-a dus să vadă bradul. Care brad? Chestia aia indecent de mare din Piața Unirii cu nu-știu-câte milioane de beculețe. Sunt convins că, adânc pătrunși de spiritul patriotic, românii au blocat traficul ca într-o zi lucătoare obișnuită prin centrul Bucureștiului să vadă bradul. Dacă bradul nu era în Piața Unirii (da, mă, Unirea e, de fapt, sărbătorită de 1 Decembrie), românul nu s-ar fi călcat în picioare să vadă bradul. Probabil, dacă bradul era montat în altă parte decât în Piața Unirii, s-ar fi înregistrat o dramatică diminuare a numărului de participanți la eveniment: vreo trei români în minus. Cică, în aglomerație, s-au pierdut vreo 42 de copii veniți special cu autocarul (wtf?) de la Topoloveni să vadă bradul. Eu cred că au fugit la parada militară. Vreo zece persoane au leșinat. De emoție - numai la gândul că banca care și-a făcut publicitate montând bradul le va da un credit cu dobândă zero.

La Piața Obor, cetățenii de vârsta a treia, au avut ocazia să beneficieze de apucăturile pesediste ale primarului de sector, specialist în pomanologie, ghiftuindu-se cu ciolan cu fasole și devenind high în urma unor păhărele de țuică.

ProsTV n-a mai difuzat anul ăsta “Deșteaptă-te, române” pe ritmuri de manea. A băgat, în schimb niște reportaje lacrimogene despre niște copii năpăstuiți de soartă. Neinteresant. Antena1, din respect față de ciorile conlocuitoare, a dat manele la tot poporul. ZeroTV încă n-a găsit-o pe Elodia. UltimaTV a ales să ne delecteze cu plagiatul lui Prigoană după emisiunea “Meserii murdare” de pe Descopery. TVR1 a dat niște emisiuni plictisitoare. Pe banii mei.

Bineînțeles, românul a dat cu tifla unor activități anormale de Ziua României: și-a exprimat dezacordul cu desfășurarea de forțe la parada militară de la Arcul de Triumf prin neprezență sub motivul că blochează traficul, însă a fost mai cool să blochezi traficul ca să vezi bradul. De asemenea, stegulețele împărțite de organizatori, și-au găsit locul binemeritat: pe jos, călcate în picioarele participanților, românul exprimându-și astfel, dezacordul față de combinația inestetică de culori a drapelului românesc. 

Atitudinea asta mi-aduce aminte de o mostră de patriotism autentic, venită din partea unui amic de-al meu care, ca ieșire dintr-o ipotetică situație în care Rusia ne-ar invada țara, a găsit o soluție pur românească: “Aș învăța limba rusă”. Esență de Miorița, frate.

Bineînțeles, tot românul s-a oripilat când HR Patapievici a decretat în scrierile sale că “inima românului e ca un cur“. Greșit, inima românului e ca un cur ciufulit temeinic în urma unei diarei provocate de o fasole îmbibată în țuică deversată în zgomot de pârțuri tricolore la umbra unui brad. În Piața Unirii.

Somn ușor, dragi români.

Un coleg bussines-oriented spunea că ar fi tare curios ce s-ar întâmpla dacă eu m-aș apuca de scris poezie erotică. Păi e foarte simplu, toate femeile din jurul meu ar deveni instantaneu frigide. N-am cum să scriu poezie erotică sau poezie, în general, din cauza simplului fapt că sunt injiner și la ăștia doar privirea este inteligentă. Probabil o poezie erotică concepută de mine ar suna cam așa:

Iubita mea, cateta ta mă înfioară,
Și sunt gelos pe-orgasmu-ți surjectiv,
N-ai vrea mai bine să scoatem integrală,
Sau să studiem un izotop radioactiv?

Îmi fac singur o analiză literară, în strofa asta este vorba de un inginer frustrat de faptul că la un singur orgasm al său corespund mai multe orgasme ale prietenei sale (bineînțeles, el, de fapt, nici nu are prietenă, e o fantezie de a sa) și de aceea se refugiază în studiul izotopului de uraniu 214 si se distrează pe toaletă făcând integrale de gradul II.

Dar ca să nu lăsăm femeile nesatisfăcute, vă recomand să citiți un adevărat meșter al cuvintelor în rime.

În epoca în care domnișoarele reacționează pozitiv numai la cantitea de crom de pe grila radiatorului mașinii personale, se găsește un tătăiță să ne învețe cum se vrăjesc, de fapt, femeile. Unora, poate versurile lui Emil Brumaru li se vor părea vulgare, însă, în opinia mea, pretinsa lor vulgaritate este estompată cu succes de inocența adolescentină care răzbate subtil din strofe.

 Un potențial preludiu la o seară în care vei rupe patul cu gagica ta ar putea suna așa:

Iubito, astăzi facem prăjituri
Cu patru straturi. Primul este patul
Al doilea cearceaful, preacuratul.
Al treilea chiar tu, plină de nuri.
Şi-al patrulea eu însumi, vinovatul
Că astăzi facem iarăşi prăjituri!

Bineînțeles, strofa de mai sus e oarecum cuminte, dacă vrei ceva mai direct, pornocultural, trebuie să apelezi la un fel de cântec de jale și dor:

Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară,
Uitată pe-o prispă-n luna mai…
Aș vrea să suflu-n ea ca într-un nai,
Dar cineva-a mai cântat la o jumară?

Dacă se poate - aș vrea să fie tristă,
Cu mult breton și-o țâră de zuluf:
Când intru-n ea să zică “of” și “uf”,
Când ies tiptil, să fluture-o batistă

Ca fetele uitate pe peron
Cand iese trenul cu recruți din gară
O, Beatris, Ofelie, Tamară!
De ce stau părăsit ca un sifon!

Cele trei volume de poezie sunt disponibile gratuit la Editura Liternet: Commedia dell’Arte. Nu-mi fac iluzii că ești atât de cult(ă) încât să-i fi citit poeziile în România Literară. Mai nou, domnul Brumaru are și blog.

Spor la citit. Dacă îți impresionezi mândra, gândește-te și la mine și bea o bere în cinstea mea.

Îmi place să fiu enervant, nimic nu mă bucură mai mult decât reacțiile neașteptate ale interlocutorilor mei pe care îi pun în situații dificile. Iată o povestioară mai veche a cărei acțiune se petrecea de sărbătorile pascale din acest an:

Am fost să-mi satisfac dependenţa de KFC în Romană. Şi pentru asta am parcat la Dalli. Am fugit repede, înainte să vina tanti în albastru să-mi ceară bani.
După ce m-am întors, tanti în albastru şi cu şapcă a venit într-un suflet să-mi ia banii, 1,5 RON.

Fiindcă aveam timpul şi dispoziţia necesară, i-am zis ca nu plătesc.
- De ce? m-a întrebat ea.
- Fiindcă azi e sărbătoare legală iar dvs. n-aveţi dreptul să percepeţi taxă de parcare decât în zilele lucrătoare.
- Sigur? Ia să vedem ce părere au domnii de la poliţia comunitară!
Ea a crezut că a dat norocul peste ea, fiindcă vis-a-vis tocmai parcase dubiţa VW a poliţiei comunitare (gardienii publici, pentru cine nu ştie). În consecinţă din dubiţă coboară un nene şi o tanti, de vârstă medie, campioni la concursul de pitici. Atât fizic cât şi intelectual. Doamna de la Dalli zice:
- Domnu’ nu vrea să plătească!
- De ce nu vreţi să plătiţi? intreabă nenea. Eu răspund:
- Trecând peste faptul ca habar n-am cine sunteţi şi ce vreţi de la mine, întrucât nu v-aţi prezentat şi nu v-aţi legitimat, recunosc că nu vreau să plătesc. Am motive întemeiate. Urmează o pauză de gândire, cei doi comunitari se măsoară tâmp din priviri şi scot legitimaţiile:
- Deci, de ce nu vreţi să plătiţi?
- Fiindcă în contractul ăla păgubos de concesiune între Dalli şi primăria capitalei, scrie că Dalli are dreptul să perceapă taxe de parcare numai de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale. Doamna taxatoare sare ca arsă:
- Azi nu e sărbătoare legală, eu am venit la servici. Ce, eu stau de proastă aici? Răspund:
- Doamnă, asta e deja problema dvs. Daca SC Dalli SRL nu vrea să respecte sărbătorile impuse de lege, vă recomand fie să vă luați un avocat, fie să apelaţi la sindicatul dvs.
Urmeaza o nouă pauză. De data asta intervine doamna comunitară:
- Şi unde scrie dom’ne că nu trebuie sa plătiţi parcarea de sărbători?
- V-am spus mai devreme, în contractul dintre primărie şi Dalli. Ar trebui să-l cunoaşteţi, datoria dvs este să cunoaşteţi aceste amănunte. Doamna alege să mă ignore şi o întreaba pe taxatoare:
- Cât are de plată domnu’?
- Cin’şpe mii.
- Hai, dom’ne pentru cin’şpe mii faci atâta scandal?
- Vi se pare că am făcut vreun scandal? E vorba de principiu. Mai mult decât atât, dumneavoastră sunteţi obligaţi să-mi protejaţi drepturile şi să vegheaţi la buna desfăşurare a contractului dintre Dalli şi primărie. Doamna taxatoare comite un abuz cerându-mi bani, iar dvs. o încurajaţi. Mai mi-arătaţi o dată legitimaţiile să-mi notez şi eu numele dvs?
- Haide dom’ne că e Paştele. Noi să fim sănătoşi, zice domnu’ comunitar.
- Bine, dom’ne, mergeţi, zice şi doamna taxatoare.

Notă:  habar n-am ce scrie în contractul dintre Dalli si Primărie. Nu sunt sigur că Dalli n-are dreptul să perceapă taxe de parcare în timpul sărbătorilor legale. Dar m-am simțit bine.

Nu am să încerc să demonstrez contrariul, dacă sunteți suficient de inteligenți veți căuta singuri adevărul. Doar am să enumăr:

Pe români îi trage curentul. De aceea în România nu se vor produce niciodată mașini decapotabile. Românul răcește de la aerul condiționat. Mașinile germane sunt indestructibile și cele mai bune. Motoarele diesel sunt mai performante decât cele pe benzină. CD-ul agățat la retrovizoare e anti-radar. Dacă dai cu fixativ pe numărul de înmatriculare, acesta nu mai apare într-o eventuală înregistrare foto. Skoda si VW sunt mărci auto de lux. Touareg-ul are prioritate. Q7 are prioritate față de Touareg. Mașina mai mare te protejeaza mai bine în caz de accident. Dacă pui un magnet la contorul electric, ți se reduce factura lunară. Toate restaurantele italienești sunt de lux. Nu poți obține un loc de muncă decât cu ajutorul pilelor. Carpații sunt leagănul civilizației umane. Cu excepția câtorva înfrângeri, românii i-au bătut mereu pe turci. Prostata e o boală, nu o glandă. Eminescu e cel mai cunoscut poet. Miorița este o capodoperă literară. Resemnarea e un mod de viață. Yahoo se închide. Moldovenii sunt puturoși. Ardelenii sunt înceți la minte. Oltenii sunt șmecheri. Bucureștenii sunt nesimțiți. Coelho, alături de Cărtărescu sunt scriitori de referință. Negrii o au mai mare. Asiaticii o au mai mică. SRI-ul îți ascultă telefonul și îți păstrează mesajele de poștă electronică. E normal să iei filme și muzică de pe Internet. E normal să folosești software piratat fiindcă e prea scump. Dacă stai prea aproape de televizor, îți strici ochii. Dacă faci pișu’ după primul număr, gagica nu rămâne gravidă la a doua prestație. Nevasta trebuie bătută din când în când. Bătaia e ruptă din rai. Copiii grași pleznesc de sănătate. Mâncarea românească e o mostră de rafinament culinar și e foarte sănătoasă. În România există hoteluri de cinci stele.

Dacă până acum câștigam o grămadă de bani de pe urma nigerienilor, câteva BMW-uri pe lună de la loteria din Germania și câteva milioane de euro de la loteria din Marea Britanie, iată că a venit rândul să câștig iluzii și aici în țara mea nasoală.

M-a sunat un nene care lucrează la Orange să-mi zică că tocmai am călcat într-un mare rahat și a dat norocul prostului peste mine. La așa țară, așa premiu: numai două mii de euro. Premiu de fidelitate. În posesia căruia ar urma să intru numai dacă cumpăr o cartelă reîncărcabilă și le trimit codul. Până și un înapoiat mintal ca mine s-a prins că e vorba de o țeapă.

Cum am un spirit civic foarte dezvoltat, în totală contradicție cu românul de rând lângă care poți să mori liniștit pe stradă că el nu te deranjează, am sunat la Orange și am făcut ce știu eu mai bine: am devenit enervant.

După ce a durat fix patru minute să mă plimb prin “meniul” lor, unde vocea aia de lebădă te tutuie punându-te să apeși nenumărate taste, am uitat de problema pentru care sunasem și am vorbit cu Ancuța. Căreia i-am spus, ca de fiecare dată când sun pe la vreo firmă de genul ăsta, că nu sunt de acord ca această convorbire să fie înregistrată și că nu sunt de acord sa fie folosită în scopul îmbunătățirii serviciilor. După care am continuat:

-Săru’mâna, în primul rând aș dori să știu dacă există un fond unde se strâng bani pentru uciderea fără urme a imbecilului care a făcut meniul prin care a trebuit să trec ca să ajung la dumneavoastră. Pauză. Pauză. Și iar pauză. Datorită răgazului acordat, mi-am adus aminte, de ce sunasem, de fapt. Așa că i-am povestit cum pretinde un nene de la ei ca am câștigat niște bănuți și cum cred eu că treaba asta dăunează imaginii lor. Mi-a povestit că s-au mai înregistrat reclamații în acest sens și că unii chiar au sunat îngrijorați ca nu le vine premiul. Deci, cum era de așteptat, s-au găsit suficienți bezmetici să creadă în iluzia respectivă. Cineva, probabil, vorbește gratis pe banii imbecililor și sună alți potențiali dobitoci care să muște din același rahat. Bun, m-a întrebat când am fost sunat și dacă am fost sunat cu număr ascuns. Normal, doar nu era atât de cretin încât să-și deconspire identitatea. Mi s-a înregistrat sesizarea și gagica a crezut că am terminat.

Eu, totuși, am revenit la problema meniului imposibil cu care trebuie sa ai de-a face când suni la Serviciul Clienți. I-am explicat că sunt de o inteligență aproape medie și înțeleg că au nevoie să descurajeze apelul și să introducă o oarecare așteptare, din cauza turmei de clienți care sună pentru diverse probleme închipuite. După binemeritata pauză, cu jumătate de gură, mi-a zis că a înregistrat și această sesizare.

Hint: Când sunați la Serviciul Clienți de la Orange, pentru a vorbi rapid cu un operator, folosiți următoarea combinație de taste: 1×0. Unde x este orice cifră între 1 și 9.