Postat de: rumbu | noiembrie 26, 2008

Vaccinează-te, române

La un moment dat, adică în jurul vârstei de 18 ani, maică-mea avea gânduri necurate în ce mă privește și m-a pus să dau la Drept unde, bineînțeles, am picat – mai ales datorită* notei la Istorie (supraunitară, dar nu cu mult). Astfel, am pierdut șansa unei cariere de avocat ratat. Ca să nu am un an liber în care să fumez, beau, droghez, dau la buci, tot maică-mea m-a înscris la o ciucă de facultate particulară unde eram geniu. Nu fiindcă aș fi fost extrem de deștept ci – mult mai simplu – fiindcă într-o mare de dobitoci, cel mai puțin prost pare doctor docent.

La facultatea asta – al cărui nume nu-l mai țin minte cu exactitate, ceva cu ecobiotehnologie, se studia o materie interesantă care se numea microbiologie. La asta am învățat tot felul de chestii inutile despre viruși, bacterii și alte animăluțe de doi lei. Am învățat însă și despre vaccinuri. Și ce face ele. Pe scurt, un țărănoi englez cu pretenții de doctor a observat că niște tanti din China care trag zilnic vacile de țâțe (să le mulgă, bineînțeles) trăiau bine mersi în pline epidemii de variolă. Și nenea ăsta s-a întrebat de ce. Așa a descoperit el că vacile alea aveau vaccinită (te-ai prins de unde vine vaccin, inteligentule?). Vaccinita e o formă ușoară de variolă cu care se pricopsesc animalele, în special bovinele. Atunci țărănoiul ăsta, pe nume Janner, s-a apucat să dea viruși de vaccinită la tot cartierul și i-a scăpat pe chinezi de variolă, cu prețul unei febre minore. Probabil de-aia sunt azi așa mulți.

Asta a fost prima chestie dovedită științific, însă umanitatea avea mai multă minte acum 3500 de ani, decât au românii în ziua de azi. Astfel, alți dobitoci, prin 1500 î.e.n, băgau viruși morți prin persoane să le scape de boli, dându-le copiilor coji măcinate din pustulele oamenilor bolnavi de variolă. Chiar și precursorii noștri, prin Transilvania în anii 1780 dădeau lapte de la vacile bolnave copiilor în scop profilactic. În timp ce alții se deșteaptă în timp, noi, în binecunoscutul spirit mioritic, devenim mai idioți.

Mai am să vă plictisesc cu o singură întâmplare: niște deștepți (de data asta suedezi) - în plină campanie de eradicare a variolei - au hotărât ei că vaccinurile dăunează sănătății și au zis că nu vor să facă așa ceva. Când au început însă să moară pe capete, și-au schimbat optica și au acceptat de bună voie inocularea cu viruși.

Să ajungem acum și la Miorița noastră. Toată prelegerea de mai sus are legătură cu reacția maselor de români la ultimele campanii de vaccinare inițiate de guvern. Nu, noi negăm știința și bem zeamă de plante. Noi combatem simptomele nu cauzele. Noi mergem la vrăjitoare să scoată argintul viu din sânge și-l chemăm pe popa să dea cu tămâie-n casă, poate se asfixiază virusul. Noi ne informăm de pe wikipedia, de pe forumuri populate de mame nesatisfăcute, de pe site-uri dubioase care alimenteaza teorii conspirative și din diverse e-mail-uri scrise de semidocți.

Guvernul, așa cum e el – de rahat, a dat moka la majoritatea românilor, vaccin antigripal. Chiar dacă nu intri în grupul acela de persoane cu risc ridicat, nu e un capăt de țară să ți-l cumperi singur, nu cred ca în ziua de azi 20 de RON sunt o problemă financiară majoră. Presa de doi lei – gen Pubertatea – publică articole incediare despre cât de rău îți face vaccinul antigripal. Românul nostru ia de bune aberațiile respective și zice că bea țuică dacă răcește. Asta, într-o țară în care gripa este letală. Suntem într-un grup select, alături de Afganistan, Sudan, India și alte țări extrem de dezvoltate. Arhi, care lua la mișto vaccinul antigripal, a pus-o de o răceală. Și acum întreabă lumea ce să ia. Păi trebuia să iei înainte. Acum bagă ca mioriticul niște țuică și îmbogățește-i pe vânzătorii de iluzii cumpărând niște ceaiuri de plante dubioase.

După ceva timp, acelasi guvern dă niște vaccin contra unui virus care provoacă cancerul de col uterin, boală cu o incidență destul de ridicată în populația feminină (bărbații le au și ei pe ale lor, nu scapă nimeni). Iarăși Pubertatea publică niște articole incendiare pe marginea subiectului. Iar apar e-mail-urile apocaliptice cu teorii conspirative și cei zece decedați teoretic din cauza vaccinului. Nu pot să contest interesele financiare din spatele afacerii respective, dar nu despre asta mi-am propus să vorbesc. Vaccinul se face la populația feminină de 10 ani fiindcă el trebuie făcut înainte de a-ți începe viața sexuală. Toate mămicile gospodine au sărit de cur în sus, de parcă ar știi ele cu siguranță când începe fetița lor cuminte să zguduie vreascu-n peșteră. Eu unul am mai mare încredere în Institutul National de Statistică decât în părerea bună a mamelor despre fiicele lor. Numai daca mă gândesc la vârsta la care produc plozi națiunile înlocuitoare (© IGS), nu cred ca statisticile sunt chiar greșite. Iar dacă mă mai gândesc și la vârsta celor care stau la agățat prin mall-uri, iar nu îmi fac griji ca s-a strecurat vreo greșeală.

Până la urmă, știi ceva? Nu te obligă nimeni, nici să te vaccinezi, nici să-ți vaccinezi copilul. Dar dacă tot ai dezvoltat dragostea asta subită față de viruși, de ce nu te muți în Sudan? Acolo mai poți găsi boli eradicate gen poliomelită fiindcă, probabil, sunt la fel de ignoranți ca tine. Bea țuică, bea ceai, du-te la vrăjitoare, dă acatiste la biserică să te faci bine, dar nu mă îmbolnăvi pe mine.

* Pentru cârcotașii care consideră ca aici ar fi fost potrivit din cauza și nu datorită, având în vedere aspectul negativ al întâmplării, îi anunț că, în ce mă privește, a fost un lucru pozitiv.

Postat de: rumbu | noiembrie 20, 2008

Bine ai venit în pușcăria lui Steve Jobs

Am evitat iPhone-ul. Am văzut pe la amici, am citit opinii, credeam în prostia mea că adevărul e undeva la mijloc. Dacă pentru mine, dependent de Windows Mobile din diverse motive, mi s-a părut un accesoriu inutil, am zis că i se potrivește soției așa ca am facut tâmpenia să-i cumpăr unul, mai ales că vedeam cum îi străluceau ochii când îl vedea la alții. În consecință, am hotărât ca bătrânul ei Nokia N73 să devina istorie și l-am înlocuit cu celebrul iPhone 3G, luat la ofertă.

 Pachetul arată mișto, evit ca de obicei să citesc ce scrie pe cutie chiar dacă mi-a sărit în ochi omniprezentul “Made in China” alături de vrăjeala “Designed în California”.

Wannabe Geek-ul din mine nu citește manuale printre motive numărându-se faptul că am o părere prea bună despre mine, adică consider că dispun de o inteligență aproape de medie. În consecință am scos aparatul din cutie, am dezlipit țipla și, normal, primul lucru pe care trebuie să-l fac este să înfig o cartelă SIM. Dar unde? Întorc minunea pe toate părțile, observ eu un loc în care ar fi trebuit să intre cartela dar cum să-l deschid – nu-mi vine nicio idee. Îmi calc pe orgoliu și îmi zic: “Haide bă să aruncăm un ochi în manual…”. Caut manualul, citesc depre muzică, e-mail, hărți și alte minuni. Nimic despre SIM. Iau la mână și celelalte hârtii inutile cu garanții, iradieri, etc., nimic despre SIM. Bun, atunci îmi zic ca nenea Google trbuie să le știe pe toate așa că mă apuc să caut prin meandrele Internetului. Primul link mă duce pe un site unde aflu că în cutie ar trebui să găsesc un SIM Insertion Tool. Pizdos nene, avem unealtă de băgat SIM-ul. Caut în cutie, nimic. O fi picat pe jos. Nimic. Luăm a doua sugestie de Google care mă duce pe Youtube la un filmuleț educativ. În care, un specialist iPhone îmi arată cum să bagi SIM-ul cu ajutorul unei piuneze. Bă, du-te dracu’! Ceva nu e în regulă, să mai căutăm. Toată lumea folosește piuneza să bage SIM-ul. Incredibil.

Eu nu mai folosesc piuneze de pe vremea când le puneam profesorilor pe scaun în școala generală așa că scot la înaintare setul meu de șurubelnițe de ceasornicărie și îl dovedesc pe animal.

Bun, pornim minunea tehnologică, avem o frumoasă poză care arată o mufă USB și o poză cu o notă muzicală. Nemaipomenit. Băgăm pin-ul – surpriză – no service. S-o fi stricat SIM-ul - îl bag în alt telefon, merge brici. Bun, trebuia sa plec, am zis că lasă – îl rezolv eu cumva pe drum. Pe drum am încercat și alte SIM-uri, animalul insistă că n-am semnal de rețea și că singura mea opțiune disponibilă e să sun la 112. N-o fac însă și sun la serviciul clienți. Folosesc metoda scurtă 1×9 ca să nu mă mai plictisească tanti aia care te ia la per tu deși nu te cunoaște și am întâlnit o nouă justificare penibilă de la ăștia de la Orange pe care îmi permit să o reproduc aproximativ:

Întâmpinăm probleme tehnice în zona de sud a României și de aceea nu putem prelua apelul tău. Apelul tău e important, bla, bla… apasă nu-știu-ce tastă și primești un SMS când serviciul va fi disponibil. Bă, du-te dracu’, ți-am zis să nu mă mai iei la per tu? Închid și sun la serviciul clienți Business unde nu mai au probleme în zona de sud (adică nu îi doare mai la sud, așa, îi doare-n cur de clienți). Bag din nou textul că nu sunt de acord să se înregistreze această convorbire, că sunt deranjat de tonul familiar al robotului care mă pune să apăs diverse taste și o întreb pe tanti de ce n-am semnal la aiFăun. Păi l-ați conectat la un calculator cu aiTiuns? Nu. Telefonul trebuie activat conectându-l la un calculator cu aiTiuns. Aha, deci asta vroia să spună mufa USB și nota muzicală de pe ecran. Vai, ce prost sunt, nu? Fiindcă, în majoritatea cazurilor nu iau cu mine calculatorul la restaurant, am aruncat aiFăunul într-un buzunar și am așteptat să ajung acasă.

Instalăm iTunes, telefonul se activează și, surprinzător, are semnal. Sa recapitulăm: De ce ai nevoie ca să vorbești la telefon? De o piuneză si de 65 de mega de crapware de la Apple.

Nici nu pornește bine animalul ca mă întreabă: “Amice, tocmai am văzut că ți-ai tras wireless prin casă, nu vrei să te conectez.” Bine mă, dacă vrei tu. Dar stai nițel, dă-mi și mie MAC-ul tău, ca în rețeaua lui mandea nu primim necunoscuți. Și dă-i și caută MAC-ul. N-am reușit. Prietenul Google mă ajuta din nou, bag MAC-ul în router, circumspect îi dau parola nemernicului și canci. OK, să cautăm setările wireless. Nu avem așa ceva. Băi băiatule, idiotule, dă și mie voie să-ți explic niște treburi despre metode de criptare. Degeaba, deci abandonăm.

Ia să vedem ce aplicații ne oferă gadget-ul. Parcă știe ce poamă sunt și cum urăsc eu tot ce nu e moka, așa că ajung surprinzător de repede la zona de aplicații gratuite. Aha, iStetoscopu’, ăsta sună bine, să vedem acum cum îmi bate inima dupa ce m-a enervat Steve. Dau să descarc minunea, însă nu, nene, mai întâi trebuie să-i zici lui Steve cine dracu’  ești. Deci va trebui să creăm un cont.

Mă întorc la desktop, pornesc jegul memorofag iTunes și completez aiurea niște câmpuri, singurul lucru real fiind țara nasoală în care locuiesc. Mai cere el niște informații, încep să apăs Next – next – next ca (l)userul needucat până îmi sare în ochi rubrica “Card number”. Băi Steve, tu ai chef de glume? Eu vreau o aplicație gratuită. Ia zi hoțomane, de ce vrei tu cardul lui mandea? Băi nene, dar poate n-am card. Dar poate am și nu vreau să ți-l dau.

Spre rușinea mea iar apelez la Google și asociez destabilizator economic unele cuvinte în interogare de genul cont, fără card, iTunes. Găsesc niste imbecili care vorbesc de niște cupoane cumpărate de la Apple cu care poți să-ți faci cont fără card. Alții vorbesc despre opțiunea None atunci când alegi tipul de card, opțiune care lui mandea nu-i apare orice ar face. Până la urmă am descoperit un mod extrem de alambicat de a-l convinge pe Steve că n-am card: în primul rând trebuie schimbată țara, apoi trebuie să alegi o aplicație gratuită din Apple Store (deci nu din iTunes Store). În acest moment, Steve o să protesteze aiurea pe motiv de nu-ți dau bă nimic dacă nu te înregistrezi. Dai next-next-next ca animalu’ ignorant și, surpriză, apare None ca opțiune la card. Am rezolvat-o și p-asta.

La ce folosește un telefon dacă n-ai pe cine să deranjezi? Deci îți trebuie niște contacte. Nu mai stau să le trec prin calculator, așa că, în naivitatea mea, îmi propun să le transfer prin bluetooth. Când am văzut că singura informație disponibilă pe iPhone legată de bluetooth este adresa, am zis că iar sunt bou și nu știu să caut. Iar Google. Care nu face altceva decât să-mi confirme că bluetooth-ul la iPhone nu folosește decât la ascultatul mono al muzicii prin căști. Băi Steve, anul e 2008, sunt peste 60 de protocoale Bluetooth, pe care și telefoanele gratuite le suportă, ce naiba?

Așa că singura mea opțiune a rămas calculatorul. Transferul a decurs suprinzător de bine (cu excepția pozelor din contacte care nu s-au păstrat și cu excepția contactelor care aveau trei numere de telefon – probabil prea mult pentru acest fashion statement al telefoanelor).

Alta dudă: nevastă-mea folosește ca sunete de apel diverse melodii în format MP3. Am descoperit astfel că iPhone nu știe să cânte mp3-uri la sunetul e apel. Decât dacă le convertești în sunete de apel. Ia ghiciți: ce zice iTunes când încerci să faci un sunet de apel dintr-un mp3? Zice că: băi piratule, mp3-ul ăsta nu l-ai cumpărat de la Steve, așa că nu vreau să fac sunet de apel din el. Fuck iPhone! Fuck Steve Jobs!, Fuck iAnything!

Mă enervează cum afișează numerele de telefon. OK, mergem la setările de  afișare. Romanian language – pielea. Location Romania – pielea. Am găsit UK până la urmă, care nu mai pune liniuțe și paranteze la numerele de telefon. Perfect. Caută pe Google. Cum pun Romanian la iPhone? Nu se poate proaspăt coborâtorule din copaci! Țara asta, ca și alte țări importante gen Vanuatu, nu există.

Să configurăm vremea. Avem vremea de la Londra unde, bineînțeles plouă. Eu vreau la București. Unde găsim un buton de configurare? Nu e. Dă-i cu degetu-n toate directiile. Google zice din nou că eu sunt bou că n-am observat un i mic în dreapta jos de unde pot să configurez orașele. Bine că ești tu deștept. Foarte evident butonul ăla…

Ulterior, după ce m-am calmat, am reușit să evadez din pușcărie și nevastă-mea are doua noi iconițe pe ecran: Cydia și Installer. Alte minuni al acestui telefon care – dacă faci abstracție de touchscreen, e la nivelul unui telefon de acum 5 ani: nu se poate opri dacă se blochează, trebuie sa aștepți să se descarce (știu - se poate, dar nu e oficial), nu știe sa filmeze, nu poți să-i schimbi bateria, nu știe MMS, are un mod foarte dubios de a trata un banal SMS. Și cu toate astea, există cumpărători pentru gunoiul ăsta. Nu așa de mulți cum crede lumea, ci numai vreo 4% din piața de smartphone-uri e dominată de această insultă telefonică. Dar are căști albe, e scump cu draci pentru ce oferă și e un fashion statement. Plus că Steve se bazeazaăpe marea masă de utilizatori ignoranți așa cum a făcut cu iPod-ul. Atât de ignoranți încât ating culmea prostiei uneori – nu pot uita fraza unui proprietar de așa ceva care ridică osanale acestui gunoi: “si o chestie interesanta: de cand am pus 2.1 constat cu placere ca EDGE e prin foarte multe locuri… inclusiv la mine la birou… ceea ce e super… adica net la liber de nu stiu unde… !!!” Ce pretenții să ai de la astfel de utilizatori care vor face probabil infarct când vor vedea factura?

Prefer să trăiesc in ignoranța mea cu Windows Mobile, așa cum e el, mai un restart, mai un lag, dar nu-mi cere bani, nu-mi cere card-uri bancare și nu-mi jigneste inteligența la fiecare operațiune pe care vreau să o fac.

Postat de: rumbu | decembrie 11, 2007

Merțanu’ și bemveu’ învinse de metrou

Senzațional! Cum altfel putem caracteriza o știre dacă a fost difuzată la două posturi TV, la oră de maximă audiență.

Cercopitecii specialiști în limbajul nearticulat cunoscut și sub numele de fenomenul cicalacichicea au fost învinși de Videanu. Merțanu’ nu mai are loc nici măcar pe contrasens, mâncați-aș, iar bemveu’ nu mai poate trece nici măcar pe culoarea lui de prioritate, adică roșu.

Priviți, vă rog, niște lecții de optimizare a traficului urban date de exponenții de marcă ai căntecului românesc. Dar luați o lămâie înainte.

 

 

Pentru posteritate, iată și versurile:

De mă vedeți la metrou, șa-lai-la-lai-la,
Nu-nseamnă c-am ajuns rău, șa-lai-la-lai-la,
Cu bemveu’ stau în trafic, șa-lai-la-lai-la,
Cu metrou’ e mai practic, șa-lai-la-lai-la.

Remarcați, vă rog, că acesta este un cântec de jale. Daca doriți să-l transformați în cântec de bucurie, înlocuiți genialul șa-lai-la-lai-la cu și megagenialul cica-laca-cichi-cea.

Remarcați, de asemenea, sfaturile comentatorului ProsTV, laitmotivul dușmanilor, omniprezent în cântecul neaoș românesc fiind evidențiat de acesta prin fraza “Măcar dacă stai blocat în trafic în limuzină, te invidiază lumea”.

Postat de: rumbu | decembrie 6, 2007

Barză, brânză, varză, viezure, mânz

Într-un cotidian destul de citit la Iași, însă obscur văzut de-aici din buricul bucureștean, a apărut o știre conform căreia unele cuvinte deocheate vor fi incluse în viitorul Dicționar al Limbii Române. Am dubii că ar trebui să le enumăr aici, din moment ce sunt convins că le cunoașteți și le folosiți în mod curent.

Vestea că moșii ăia decrepiți de prin Academia Română au decis la o bere să includă în dicționar aceste cuvinte a născut două tabere: cea a pudibonzilor prefăcuți și cea a entuziaștilor care confundă sindromul Tourette cu modul lor de exprimare. Exclud aici tabăra celor cărora reapariția acestor cuvinte în dicționar li se pare un gest firesc și deloc revoluționar.

Pretinși pudibonzi sunt oripilați la gândul că atunci când vor deschide dicționarul la litera P, vor întâlni negru pe alb, descrieri amănunțite a ceea ce se află în nădragi sau sub fustiță, de parcă aceste lucruri nu existau și în dicționarele precedente. În ultima ediție a DLR (din 1958), aceste cuvinte existau și erau la fel de folosite în limbajul curent ca și astăzi. Numai imbecilii comuniști au considerat că prezența diverselor denumiri ale organelor genitale în limba română, într-un dicționar, aduce grave atingeri educației tineretului utecist. Și de aceea le-au făcut dispărute din orice dicționar apărut ulterior. N-au reușit însă să provoace dispariția lor și din limba română vorbită. Dincolo de scabrozitatea construcțiilor lingvistice posibile folosind aceste cuvinte, existența mult blamată a acestor cuvinte nu poate fi negată, mai ales că avem denumiri de plante care le conțin. Aș aminti aici două dintre cele mai cunoscute: pizda țigăncii sau coaiele popii.

Tot pudibonzii aduc drept contra-argument lipsa din dicționarele altor limbi a acestor cuvinte. Greșit. Cuvintele populare, obscene sau vulgare care descriu diverse părți ale corpului sau acțiuni desfășurate cu ajutorul acestora sunt explicate foarte clar în dicționare prestigioase (exemple: fuck în Merriam-Webster’s Dictionary sau cul în diverse dicționare ale Academiei Franceze)

Cealaltă categorie are impresia că prezența cuvintelor respective în dicționar le dă dreptul de a le folosi în orice situație, indiferent de nivelul lor de vulgaritate. Am o veste proastă: dimpotrivă, e mai grav acum, orice avocat va putea demonstra foarte ușor că ai folosit cuvinte obscene sau vulgare din moment ce sunt marcate ca atare într-un dicționar oficial al limbii române.

Interesul acordat tupeului academicienilor de a reinclude aceste cuvinte într-un dicționar oficial vine, de fapt, din diferența dintre modul de folosire a cuvintelor obscene și vulgare în limba română și modul în care sunt acestea folosite în alte limbi de circulație. Dacă populația vorbitoare de limbă engleză nu are o imaginație debordantă atunci când înjură, limitându-se la expresii standard conținând cuvântul fuck, folosirea limbii române ca instrument de propagare a înjurăturii poate genera studii aprofundate în domeniu. Mi-aduc aminte că am citit un astfel de studiu unde banalul “Du-te-n pizda mătii” este interpretat ca o reducere la nimic a interlocutorului, un îndemn către întoarcerea la stadiul în care nu exiști.

Lingviștii încă se mai ceartă asupra etimologiei cuvintelor respective, însă cert este că aceste cuvinte fac parte de mult din tezaurul lingvistic românesc din moment ce se regăsesc și în celelalte dialecte locale (macedoromână, meglenoromână). Mai mult decât atât, orice import recent poate fi negat simplu deoarece majoritatea cuvintelor au echivalent fie în latina vulgară, fie în diverse limbi slavonice, iar asimilările recente s-au făcut, cronologic, din franceză, germană sau engleză.

Postat de: rumbu | decembrie 5, 2007

Dragă Moș Crăciun

Fiindcă am văzut că funcționează, a doua zi după ce am zis că îmi doresc cartea asta, am găsit-o în ciubote, hai să fac o încercare și cu Moș Crăciun, că are bani mai mulți:

Dragă Moș Crăciun,

a_receiver.jpg

boxe.jpg

Mulțumesc.

Postat de: rumbu | decembrie 4, 2007

Scrisoare către Poliția Rutieră

From R.
To: bpr@b.politiaromana.ro 
Subject: Înștiințare

 Domnule comandant,

 Subsemnatul R., posesor al permisului categoria B……, domiciliat acolo unde cred că puteți afla cu un minim efort (deși la câte bancuri circulă pe tema inteligenței polițiștilor, am niște dubii), declar că începând cu data de 5 decembrie 2007, în zona administrativă a Municipiului haosului București, nu voi mai respecta nicio regulă de circulație.

Menționez că, deși sunt un șofer care respectă regulile de circulație (iar apelez la inteligența nativă a polițistului, verificati și vă veți convinge), cu mici excepții privind viteza de circulație, observând că indiferent ce prostii ai face în traficul din acest oraș, polițiștii au alte treburi mai importante, am luat decizia de a mă descurca cum pot în trafic, deoarece am observat că cei care procedează în acest mod au o viață mult mai liniștită.

În consecință, îmi puteți trimite preventiv amenzile pentru următoarele contravenții, oricum vor ajunge la ghena de gunoi sau le voi folosi ca să nu mai arunc banii pe hârtie igienică:

  • depășirea pe contransens a fraierilor care stau în coloană la semafor;
  • ignorarea indicatoarelor de sens unic; îmi rezerv dreptul de a circula invers pe aceste străzi deoarece mașina mea e mai mare și mai impozantă;
  • ignorarea semnalului de culoare roșie a semaforului, mai ales atunci după ce i-am depășit pe fraierii ăia de la primul punct. E mai puțin riscant așa, altfel ar trebui să mă înjur și să mă scuip cu dobitocii ăia care nu mă lasă să intru la loc în pole-position;
  • ignorarea semnalelor polițiștilor aduși de prin colțurile țării care, atunci când i-am atenționat asupra unor neandertalieni care au încălcat flagrant regulile de circulație, răspunsul lor a fost “Și ce vrei să fac eu?”. Pentru conformitate, verificați vă rog cine a fost în intersecția Aerogării/DN1 în ziua de vineri, 31 noiembrie 2007 și în Piața Romană, în seara de marți, 4 decembrie 2007. Aceste două specimene mi-au oferit răspunsul de mai sus;
  • blocarea tuturor intersecțiilor prin care trec, după principiul conform căruia, dacă eu n-am loc, nici fraierul de pe strada perpendiculară să nu treacă;
  • hărțuirea pietonilor care au tupeul să circule pe trotuar atunci când eu mă grăbesc și nu mai e loc pe carosabil
  • efectuarea manevrelor de întoarcere la stânga de pe prima bandă, iar a celor de întoarcere la dreapta de pe ultima bandă. Așa îi fac pe toți fraierii care stau și așteaptă regulamentar să se înscrie în direcția de mers.

Presupun că prin acest comportament, mă voi înscrie și eu în normalitate. În junglă, te comporți ca în junglă, altfel riști să mori, mai ales când cei care se ocupă cu paza junglei candidează la concursul de iepurași inocenți.

Să aveți o zi bună,

R.

Notă: acest mesaj este real și a fost trimis la adresa de mai sus cu date complete.

Postat de: rumbu | decembrie 3, 2007

“Ai prea mult timp liber”

Deși opiniile au fost, în general, surprinzător pozitive, am primit ca răspuns la dejecțiile mele verbale și replici de genul “Ai prea mult timp liber”. Pe cârcotașii de serviciu, îi anunț că înregistrările în blog nu-mi răpesc din existența efemeră mai mult de 30 de minute. De obicei acest lucru se întâmplă dimineața la cafea sau în biblioteca personală unde se nasc idei geniale, cunoscută și sub numele de căcăstoare.

Pe cei care doresc să mă învețe cum ar trebui să îmi petrec eu timpul liber, îi anunț că mai desfășor o grămadă de alte activități păguboase: sunt implicat în niște proiecte open source, administrez moka niște forum-uri, ridic semidocția la rang de virtute completând informații pe wikipedia, mai fac câte o subtitrare la filme. Sunt atât de cretin încât mai citesc și câte o carte.

A propos de cărți, vreau și eu cadou cartea asta.

Normal, aș putea face niște lucruri mai interesante în timpul liber și atunci n-ar mai fi considerate timp pierdut: aș putea să mă îmbăt temeinic pe ritmuri de manele, aș putea să ies în oraș la cafeneaua Turabo cu un bemveu și o mimoză la braț, aș putea să merg în mall la shopping, aș putea îngroșa rândurile celor cărora le place să-și petreacă jumătate de week-end pe DN1 în drum spre stațiunile de real interes turistic de pe Valea Prahovei. Și pe net aș putea face lucruri mult mai utile: aș putea căuta filmulețe amuzante pe youtube, aș putea da și cerși comment-uri stupide pe hi5,  aș putea da mass-uri pe mess cu “Yahoo se închide”.

Salvați-mă, sunt anormal.

Postat de: rumbu | decembrie 2, 2007

Culcă-te la loc, române

Bradu

 Înainte de toate, dați-mi voie să aduc veștile proaste, mai ales pentru cei supărați tare că în acest an Ziua Națională a căzut sâmbăta: tragedie, la anul, 1 Decembrie va pica duminica. Deci nici la anul, nu veți avea ocazia să folosiți Ziua României ca pretext al activității specifice românilor: să chiuliți de la muncă.

Să vedem acum ce a făcut românul neaoș de Ziua Națională. Păi în primul rând, s-a dus să vadă bradul. Care brad? Chestia aia indecent de mare din Piața Unirii cu nu-știu-câte milioane de beculețe. Sunt convins că, adânc pătrunși de spiritul patriotic, românii au blocat traficul ca într-o zi lucătoare obișnuită prin centrul Bucureștiului să vadă bradul. Dacă bradul nu era în Piața Unirii (da, mă, Unirea e, de fapt, sărbătorită de 1 Decembrie), românul nu s-ar fi călcat în picioare să vadă bradul. Probabil, dacă bradul era montat în altă parte decât în Piața Unirii, s-ar fi înregistrat o dramatică diminuare a numărului de participanți la eveniment: vreo trei români în minus. Cică, în aglomerație, s-au pierdut vreo 42 de copii veniți special cu autocarul (wtf?) de la Topoloveni să vadă bradul. Eu cred că au fugit la parada militară. Vreo zece persoane au leșinat. De emoție – numai la gândul că banca care și-a făcut publicitate montând bradul le va da un credit cu dobândă zero.

La Piața Obor, cetățenii de vârsta a treia, au avut ocazia să beneficieze de apucăturile pesediste ale primarului de sector, specialist în pomanologie, ghiftuindu-se cu ciolan cu fasole și devenind high în urma unor păhărele de țuică.

ProsTV n-a mai difuzat anul ăsta “Deșteaptă-te, române” pe ritmuri de manea. A băgat, în schimb niște reportaje lacrimogene despre niște copii năpăstuiți de soartă. Neinteresant. Antena1, din respect față de ciorile conlocuitoare, a dat manele la tot poporul. ZeroTV încă n-a găsit-o pe Elodia. UltimaTV a ales să ne delecteze cu plagiatul lui Prigoană după emisiunea “Meserii murdare” de pe Descopery. TVR1 a dat niște emisiuni plictisitoare. Pe banii mei.

Bineînțeles, românul a dat cu tifla unor activități anormale de Ziua României: și-a exprimat dezacordul cu desfășurarea de forțe la parada militară de la Arcul de Triumf prin neprezență sub motivul că blochează traficul, însă a fost mai cool să blochezi traficul ca să vezi bradul. De asemenea, stegulețele împărțite de organizatori, și-au găsit locul binemeritat: pe jos, călcate în picioarele participanților, românul exprimându-și astfel, dezacordul față de combinația inestetică de culori a drapelului românesc. 

Atitudinea asta mi-aduce aminte de o mostră de patriotism autentic, venită din partea unui amic de-al meu care, ca ieșire dintr-o ipotetică situație în care Rusia ne-ar invada țara, a găsit o soluție pur românească: “Aș învăța limba rusă”. Esență de Miorița, frate.

Bineînțeles, tot românul s-a oripilat când HR Patapievici a decretat în scrierile sale că “inima românului e ca un cur“. Greșit, inima românului e ca un cur ciufulit temeinic în urma unei diarei provocate de o fasole îmbibată în țuică deversată în zgomot de pârțuri tricolore la umbra unui brad. În Piața Unirii.

Somn ușor, dragi români.

Postat de: rumbu | noiembrie 29, 2007

Diseară facem prăjituri

Un coleg bussines-oriented spunea că ar fi tare curios ce s-ar întâmpla dacă eu m-aș apuca de scris poezie erotică. Păi e foarte simplu, toate femeile din jurul meu ar deveni instantaneu frigide. N-am cum să scriu poezie erotică sau poezie, în general, din cauza simplului fapt că sunt injiner și la ăștia doar privirea este inteligentă. Probabil o poezie erotică concepută de mine ar suna cam așa:

Iubita mea, cateta ta mă înfioară,
Și sunt gelos pe-orgasmu-ți surjectiv,
N-ai vrea mai bine să scoatem integrală,
Sau să studiem un izotop radioactiv?

Îmi fac singur o analiză literară, în strofa asta este vorba de un inginer frustrat de faptul că la un singur orgasm al său corespund mai multe orgasme ale prietenei sale (bineînțeles, el, de fapt, nici nu are prietenă, e o fantezie de a sa) și de aceea se refugiază în studiul izotopului de uraniu 214 si se distrează pe toaletă făcând integrale de gradul II.

Dar ca să nu lăsăm femeile nesatisfăcute, vă recomand să citiți un adevărat meșter al cuvintelor în rime.

În epoca în care domnișoarele reacționează pozitiv numai la cantitea de crom de pe grila radiatorului mașinii personale, se găsește un tătăiță să ne învețe cum se vrăjesc, de fapt, femeile. Unora, poate versurile lui Emil Brumaru li se vor părea vulgare, însă, în opinia mea, pretinsa lor vulgaritate este estompată cu succes de inocența adolescentină care răzbate subtil din strofe.

 Un potențial preludiu la o seară în care vei rupe patul cu gagica ta ar putea suna așa:

Iubito, astăzi facem prăjituri
Cu patru straturi. Primul este patul
Al doilea cearceaful, preacuratul.
Al treilea chiar tu, plină de nuri.
Şi-al patrulea eu însumi, vinovatul
Că astăzi facem iarăşi prăjituri!

Bineînțeles, strofa de mai sus e oarecum cuminte, dacă vrei ceva mai direct, pornocultural, trebuie să apelezi la un fel de cântec de jale și dor:

Mi-e dor de-o pizdă râncedă, de țară,
Uitată pe-o prispă-n luna mai…
Aș vrea să suflu-n ea ca într-un nai,
Dar cineva-a mai cântat la o jumară?

Dacă se poate – aș vrea să fie tristă,
Cu mult breton și-o țâră de zuluf:
Când intru-n ea să zică “of” și “uf”,
Când ies tiptil, să fluture-o batistă

Ca fetele uitate pe peron
Cand iese trenul cu recruți din gară
O, Beatris, Ofelie, Tamară!
De ce stau părăsit ca un sifon!

Cele trei volume de poezie sunt disponibile gratuit la Editura Liternet: Commedia dell’Arte. Nu-mi fac iluzii că ești atât de cult(ă) încât să-i fi citit poeziile în România Literară. Mai nou, domnul Brumaru are și blog.

Spor la citit. Dacă îți impresionezi mândra, gândește-te și la mine și bea o bere în cinstea mea.

Postat de: rumbu | noiembrie 28, 2007

Taxatoarea și comunitarii

Îmi place să fiu enervant, nimic nu mă bucură mai mult decât reacțiile neașteptate ale interlocutorilor mei pe care îi pun în situații dificile. Iată o povestioară mai veche a cărei acțiune se petrecea de sărbătorile pascale din acest an:

Am fost să-mi satisfac dependenţa de KFC în Romană. Şi pentru asta am parcat la Dalli. Am fugit repede, înainte să vina tanti în albastru să-mi ceară bani.
După ce m-am întors, tanti în albastru şi cu şapcă a venit într-un suflet să-mi ia banii, 1,5 RON.

Fiindcă aveam timpul şi dispoziţia necesară, i-am zis ca nu plătesc.
- De ce? m-a întrebat ea.
- Fiindcă azi e sărbătoare legală iar dvs. n-aveţi dreptul să percepeţi taxă de parcare decât în zilele lucrătoare.
- Sigur? Ia să vedem ce părere au domnii de la poliţia comunitară!
Ea a crezut că a dat norocul peste ea, fiindcă vis-a-vis tocmai parcase dubiţa VW a poliţiei comunitare (gardienii publici, pentru cine nu ştie). În consecinţă din dubiţă coboară un nene şi o tanti, de vârstă medie, campioni la concursul de pitici. Atât fizic cât şi intelectual. Doamna de la Dalli zice:
- Domnu’ nu vrea să plătească!
- De ce nu vreţi să plătiţi? intreabă nenea. Eu răspund:
- Trecând peste faptul ca habar n-am cine sunteţi şi ce vreţi de la mine, întrucât nu v-aţi prezentat şi nu v-aţi legitimat, recunosc că nu vreau să plătesc. Am motive întemeiate. Urmează o pauză de gândire, cei doi comunitari se măsoară tâmp din priviri şi scot legitimaţiile:
- Deci, de ce nu vreţi să plătiţi?
- Fiindcă în contractul ăla păgubos de concesiune între Dalli şi primăria capitalei, scrie că Dalli are dreptul să perceapă taxe de parcare numai de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale. Doamna taxatoare sare ca arsă:
- Azi nu e sărbătoare legală, eu am venit la servici. Ce, eu stau de proastă aici? Răspund:
- Doamnă, asta e deja problema dvs. Daca SC Dalli SRL nu vrea să respecte sărbătorile impuse de lege, vă recomand fie să vă luați un avocat, fie să apelaţi la sindicatul dvs.
Urmeaza o nouă pauză. De data asta intervine doamna comunitară:
- Şi unde scrie dom’ne că nu trebuie sa plătiţi parcarea de sărbători?
- V-am spus mai devreme, în contractul dintre primărie şi Dalli. Ar trebui să-l cunoaşteţi, datoria dvs este să cunoaşteţi aceste amănunte. Doamna alege să mă ignore şi o întreaba pe taxatoare:
- Cât are de plată domnu’?
- Cin’şpe mii.
- Hai, dom’ne pentru cin’şpe mii faci atâta scandal?
- Vi se pare că am făcut vreun scandal? E vorba de principiu. Mai mult decât atât, dumneavoastră sunteţi obligaţi să-mi protejaţi drepturile şi să vegheaţi la buna desfăşurare a contractului dintre Dalli şi primărie. Doamna taxatoare comite un abuz cerându-mi bani, iar dvs. o încurajaţi. Mai mi-arătaţi o dată legitimaţiile să-mi notez şi eu numele dvs?
- Haide dom’ne că e Paştele. Noi să fim sănătoşi, zice domnu’ comunitar.
- Bine, dom’ne, mergeţi, zice şi doamna taxatoare.

Notă:  habar n-am ce scrie în contractul dintre Dalli si Primărie. Nu sunt sigur că Dalli n-are dreptul să perceapă taxe de parcare în timpul sărbătorilor legale. Dar m-am simțit bine.

Articole mai vechi »

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.