Să încep prin a vă spune ca nu sunt chiar așa de încuiat la minte pe cât credeți voi. Lucrez în domeniul acela al oamenilor fără viață socială, de obicei cu biroul în subsolul clădirii. Fiindcă nu sunteți suficient de deștepți, deconspir eu meseria: lucrez în IT. Deci am de-a face zilnic cu termeni în limba engleză, nu am dezvoltat vreo aversiune nejustificată și tâmpită față de această limbă. De asemenea, nu sunt nici vreun naționalist idiot care are față de pernă colorată în tricolor. Un singur principiu mă face sa deversez gunoiul de litere de mai jos: acela că dacă nu-ți respecți limba pe care o vorbești nu te respecți pe tine.

Mai întâi să vorbim despre asimilarea nejustificată a unor cuvinte din limba engleză care intră în limba română pe ușa din dos. Rețeta universal valabilă este luarea unui cuvânt din limba engleză și adaptarea lui la limba română, peste sensul existent deja. Primul cuvânt care îmi vine în minte este patetic care nu are nicio legatură cu sensul de jalnic, care vine din engleză. Dacă la început pathetic era tradus ca patetic numai prin subtitrările făcute de puberi la filmele furate de pe net, mai nou aceeași traducere cretină apare și la posturile de televiziune binecunoscute. Al doilea cuvânt este locație, care, în limba română nu înseamnă loc ci închiriere. Faptul că în mintea beteagă a unora, acest cuvânt sună mai pretențios, îi face pe aceștia să aibă impresia că au mai făcut un masterat pronunțându-l. Al treilea cuvânt este un verb, a aplica, care, în limba română, nu e același lucru cu a a cere sau a subscrie. Aplicați voi la fondurile de pensii (dacă au reușit să vă spele creierul între timp), eu am să subscriu. Aștept cu interes ca librărie, în scurt timp, să devină sinonim cu bibliotecă.

O altă metodă imbecilă de a da de pământ cu limba română este aceea de a folosi termeni din limba engleză, deși echivalentul românesc există, iar câteodată descrie mult mai bine situația. De obicei, această manifestare apare în jargonul de firmă sau corporate cum le place unora să epateze aiurea. Astfel, mergem la meeting-uri, că ședințe făceau numai comuniștii, completăm timesheet-uri, că ditamai directorul de firmă n-are cum să coboare la nivelul muncitorilor care fac pontaje, un adevărat manager e busy, nu ocupat, când umbli brambura ești out of office, nu plecat de la birou, faci draft-uri, nu proiecte ca inginerii ăia cu privirea inteligentă, banii tăi sunt pe payslip, fluturașul de salariu e probabil o specie de plantă dispărută.

Credeați că treaba asta cu limbajul pretențios se manifestă numai la firmă și numai în limba engleză? Aiurea. Ia mergeți la un restaurant de figuri să vedeți cum flora din România s-a îmbogățit subit cu noi plante: Cartofi cu merișor? Sună prea comun, mai pretențios sună cartofi cu rosmarine. Pizza cu voinicică? E aiurea să dai banii pe o buruiană care crește în spatele blocului, așa că îi spunem pizza cu ruccola. A, și să nu uit, șunca a dispărut, porcii probabil au slăbit iremediabil, cartofii sunt cu bacon.

O altă categorie de semidocți își presară discursul cu diverse cuvinte în limba engleză care înseamnă cu totul altceva decât ce mintea lor obosită consideră o traducere fidelă a termenului. Astfel, întâlnim folosirea termenului actually pentru actual, hardly pentru din greu, nervous pentru nervos, plane pentru plan, eventually pentru eventual și ca cireașă în vârful tortului, excited folosit cu conotație sexuală.

În final, le spun tuturor femeilor că sunt niște vampe patetice (pentru maneliste, înseamnă curve jalnice, pentru cele care citesc DEX-ul din întâmplare pe WC, e, de fapt, un compliment) și stau să mă întreb dacă nu cumva e mai corect să fuck decât să-mi bag pula. Și mă mai întreb ce o să înțeleagă mândra mea când voi aplica pentru un blowjob, în loc să-i cer o simplă muie.