Într-un cotidian destul de citit la Iași, însă obscur văzut de-aici din buricul bucureștean, a apărut o știre conform căreia unele cuvinte deocheate vor fi incluse în viitorul Dicționar al Limbii Române. Am dubii că ar trebui să le enumăr aici, din moment ce sunt convins că le cunoașteți și le folosiți în mod curent.

Vestea că moșii ăia decrepiți de prin Academia Română au decis la o bere să includă în dicționar aceste cuvinte a născut două tabere: cea a pudibonzilor prefăcuți și cea a entuziaștilor care confundă sindromul Tourette cu modul lor de exprimare. Exclud aici tabăra celor cărora reapariția acestor cuvinte în dicționar li se pare un gest firesc și deloc revoluționar.

Pretinși pudibonzi sunt oripilați la gândul că atunci când vor deschide dicționarul la litera P, vor întâlni negru pe alb, descrieri amănunțite a ceea ce se află în nădragi sau sub fustiță, de parcă aceste lucruri nu existau și în dicționarele precedente. În ultima ediție a DLR (din 1958), aceste cuvinte existau și erau la fel de folosite în limbajul curent ca și astăzi. Numai imbecilii comuniști au considerat că prezența diverselor denumiri ale organelor genitale în limba română, într-un dicționar, aduce grave atingeri educației tineretului utecist. Și de aceea le-au făcut dispărute din orice dicționar apărut ulterior. N-au reușit însă să provoace dispariția lor și din limba română vorbită. Dincolo de scabrozitatea construcțiilor lingvistice posibile folosind aceste cuvinte, existența mult blamată a acestor cuvinte nu poate fi negată, mai ales că avem denumiri de plante care le conțin. Aș aminti aici două dintre cele mai cunoscute: pizda țigăncii sau coaiele popii.

Tot pudibonzii aduc drept contra-argument lipsa din dicționarele altor limbi a acestor cuvinte. Greșit. Cuvintele populare, obscene sau vulgare care descriu diverse părți ale corpului sau acțiuni desfășurate cu ajutorul acestora sunt explicate foarte clar în dicționare prestigioase (exemple: fuck în Merriam-Webster’s Dictionary sau cul în diverse dicționare ale Academiei Franceze)

Cealaltă categorie are impresia că prezența cuvintelor respective în dicționar le dă dreptul de a le folosi în orice situație, indiferent de nivelul lor de vulgaritate. Am o veste proastă: dimpotrivă, e mai grav acum, orice avocat va putea demonstra foarte ușor că ai folosit cuvinte obscene sau vulgare din moment ce sunt marcate ca atare într-un dicționar oficial al limbii române.

Interesul acordat tupeului academicienilor de a reinclude aceste cuvinte într-un dicționar oficial vine, de fapt, din diferența dintre modul de folosire a cuvintelor obscene și vulgare în limba română și modul în care sunt acestea folosite în alte limbi de circulație. Dacă populația vorbitoare de limbă engleză nu are o imaginație debordantă atunci când înjură, limitându-se la expresii standard conținând cuvântul fuck, folosirea limbii române ca instrument de propagare a înjurăturii poate genera studii aprofundate în domeniu. Mi-aduc aminte că am citit un astfel de studiu unde banalul “Du-te-n pizda mătii” este interpretat ca o reducere la nimic a interlocutorului, un îndemn către întoarcerea la stadiul în care nu exiști.

Lingviștii încă se mai ceartă asupra etimologiei cuvintelor respective, însă cert este că aceste cuvinte fac parte de mult din tezaurul lingvistic românesc din moment ce se regăsesc și în celelalte dialecte locale (macedoromână, meglenoromână). Mai mult decât atât, orice import recent poate fi negat simplu deoarece majoritatea cuvintelor au echivalent fie în latina vulgară, fie în diverse limbi slavonice, iar asimilările recente s-au făcut, cronologic, din franceză, germană sau engleză.